Albine

Albina este una dintre cele mai extraordinare creaturi din lumea insectelor.

Sistemul social complex al stupului de albine care organizeaza pana la 40.000 de indivizi într-o singura unitate activa, a fascinat omenirea de secole.

Corpul albinei este relativ delicat, durata de viata este scurta. Totusi, albinele nu par sa tina seama de toate acestea atunci când cara în fiecare zi uriase transporturi de polen si nectar din flori pana în stup, astfel ca urmatoarele generatii de albine sa poata aparea.

  • Ce sunt albinele •

Albinele de orice fel apartin unui ordin de insecte numit Hymenoptera, care înseamna “aripi membranate”. Acest ordin, cuprinzând în jur de 100.000 de specii, include si viespi,furnicile, mustele. Din cele 25.000 de specii de albine descoperite, majoritatea sunt albine solitare, depunându-si ouale în tunele pe care le excaveaza singure. Aceste albine asigura aprovizionarea cu hrana (miere si polen) pentru larve.

Nu exista o hranire progresiva a larvelor de catre albinele adulte. Albinele sociale se grupeaza in colonii conduse de o singura femela fertila, numita REGINA sau MATCA, care în general, este singura care depune oua. Alergatura dupa nectar si alte sarcini, cum ar fi hranirea reginei si a larvelor, curatarea celulelor si curatirea resturilor sunt indeplinite de albine numite ALBINE-LUCRATOARE. Mierea si polenul este depozitat si larvele sunt asezate în celule facute din ceara secretata de albinele-lucratoare.

Totul despre albine
Totul despre albine

O colonie obisnuita poate numara zeci de mii de indivizi si pot trai mai multi ani.

Celulele sunt multifunctionale, fiind folosite in mod repetat pentru cresterea larvelor si pentru pastrarea mierii si polenului.

Hranirea progresiva a larvei este îndeplinita de catre albinele tinere, cu hrana produsa de glande aflate în cap, din miere si polen.

Atributul principal al albinelor, care le-a fost esential pentru evolutia speciei este comportarea lor în grup.

Alta caracteristica importanta a albinelor este comunicarea informatiilor despre sursa hrana.

Aceasta comunicare este facuta prin intermediul  “limbaju dansului”.

  • Cresterea albinelor  •

In Romania, albinaritul a fost favorizat de o clima blanda si de o natura darnica, un adevarat paradis apicol ce dainuie din martie pana in octombrie: plante melifere variate, paduri intinse de tei si salcami, numeroase suprafete cultivate cu pomi fructiferi si floarea-soarelui.

Nu e de mirare asadar ca in anul 1989 productia de miere a Romaniei reprezenta 1,4% din totalul mondial si 8,5% din productia Europei, ceea ce insemna 62,6 kg/1.000 de locuitori, fata de media europeana de 30,7 kg si 20,6 kg media de pe glob.

Producatorii individuali – in special cei de la sate – redescopera treptat aceasta indeletnicire, ce s-a dovedit a fi o afacere foarte rentabila.

Initial, ea se poate desfasura ca o a doua ocupatie, cu un numar mic de stupi si multe ore petrecute in preajma unui apicultor cu experienta.

Lucrul cu albinele nu este dificil, dar presupune respectarea anumitor reguli foarte stricte, pentru a se evita accidentele. Profitul creste de la an la an, fiind direct proportional cu numarul familiilor de albine, si este dependent de conditiile meteorologice. In mediul rural, apicultura poate fi combinata cu cultivarea trifoiului sau a pomilor fructiferi, obtinandu-se astfel o productivitate sporita a plantelor respective, de pana la 5 ori mai mare.

Distributia produselor apicole reprezinta o parte distincta a afacerii, necesitand o buna organizare, ambalaje corespunzatoare si cunostinte in domeniul vanzarilor. In cazul celor alergici la polen, dar pasionati de acest domeniu, infiintarea unui magazin de desfacere a mierii si a celorlalte produse oferite de albine reprezinta solutia ideala. Fie ca sunt produse de baza – miere, ceara, laptisor de matca, polen, venin de albine, apilarnil, propolis sau pastura -, fie ca sunt combinate si prezentate sub forma de lotiuni sau creme,  produsele apicole sunt din ce in ce mai mult solicitate pe piata romaneasca. Efectele terapeutice si energovitalizante ale acestora justifica orientarea tot mai puternica a cumparatorilor, indiferent de varsta, spre produsele naturale.

Cresterea albinelor se dovedeste astfel o afacere cat se poate de viabila, cu mari sanse de succes, avand in vedere ca potentialul melifer al Romaniei este de aproximativ 1.700.000 de familii de albine, iar in prezent nu exista mai mult de 800.000.

Informatii pe scurt

Ideea afacerii: cresterea albinelor in vederea obtinerii unor produse precum mierea sau propolisul.

Capital initial: in cazul achizitionarii unui numar de peste 20 de stupi, a unui teren si a utilajelor de baza investitia va depasi 100 de milioane de lei.

Totul despre albine
Totul despre albine

Cifra de afaceri: 400 de milioane de lei pe an. Un producator care porneste afacerea de la zero, abia in al treilea sau al patrulea an poate ajunge la o productie de 400-500 de kilograme de miere. Cifra de afaceri depinde de pretul de vanzare (intre 40.000 si 80.000 de lei pe kilogramul de miere).

Profitul: acesta nu apare mai devreme de doi-trei ani.

Situatia pietei: exista un numar apreciabil de mici producatori, dar foarte putine firme consacrate si cu cifre de afaceri importante.

Sanse de reusita: fara pasiune si ambitie, oricat de mare ar fi investitia financiara, afacerea va fi sortita esecului.

Desi este o indeletnicire ancestrala si desi nu exista prea multi romani care sa nu fi vazut vreun stup de albine, apicultura este un domeniu care abia in ultimii ani si-a regasit identitatea si a inceput sa se dezvolte pe baze moderne. Lipsa unei legislatii foarte coerente, costurile destul de ridicate pentru inceperea unei astfel de afaceri, nepriceperea unor functionari publici, conditiile tot mai stricte de igiena si de calitate pe care produsele trebuie sa le indeplineasca au constituit tot atatea greutati in calea dezvoltarii apiculturii. Totusi, faptul ca in ultima vreme, cursurile de apicultura organizate de forurile abilitate se tin cu salile pline reprezinta un semnal pozitiv.

Miere de calitate, consumatori mai putini

Pana in 1989, Romania se afla intre primele tari producatoare de miere. Atunci, romanii consumau in cantitati mari acest produs, cu toate ca o mare parte nu corespundea standardelor unui produs sanatos. Astazi, potrivit autoritatilor, un roman nu consuma, in medie, mai mult de 100-150 de grame de miere anual, in timp ce in state precum Germania sau Spania consumul se situeaza intre 15 si 20 de kilograme/an.

Si aceasta in conditiile in care pretul kilogramului de miere a scazut destul de mult in ultimii ani.

O explicatie ar putea fi puterea redusa de cumparare si faptul ca mierea nu mai intra in cosul lunar al romanului, fiind considerate (pe nedrept) un produs de lux. O veste buna ar fi iminenta aderare la Uniunea Europeana, moment in care produsele romanesti ar putea avea acces la o piata de desfacere mai larga. Acest lucru se simte deja, un numar mare de firme private achizitionand tot mai multa miere, atat pentru  piata interna, cat si pentru export. Producatorii pot gasi aceste firme dand o simpla cautare pe Internet sau la rubricile de mica publicitate ale ziarelor cu profil agricol. Pretul oferit de aceste firme este un pic mai mare decat cel oferit de Combinatul Apicol Bucuresti, pana nu demult singurul colector de produse apicole din tara.

Trebuie mentionat ca exista doua tipuri de producatori: persoanele fizice, in numar covarsitor, proprietari a pana la 50 de stupi, desi cei mai multi se opresc la 10-15. In acest caz, productia se foloseste doar pentru consum propriu si pentru comertul cu amanuntul.

Dar exista si firme, care produc nu numai miere, ci si polen sau propolis. Numarul acestora este foarte mic. Ca un semn de insanatosire a pietei au aparut, de curand, firme specializate in ambalare si export.

Pariul cu apicultura se castiga dupa ani de munca Unul dintre producatorii cu state vechi in domeniu si care reuseste sa obtina profit din aceasta afacere este Robert Satmari, patronul firmei Iramtas. Dansul ne-a explicat ca a ajuns la aceasta performanta dupa ani de munca si parcurgand, cu rabdare, toate etapele necesare pentru a pune pe picioare o afacere de succes.

“Am intrat in aceasta afacere din intamplare. Intr-o seara, tatal meu a intrat pe usa si mi-a zis ca vrea sa cumpere stupi. Asta se intampla in 2000. Pentru ca nimeni din familie nu se pricepea, m-am sacrificat eu. M-am hotarat sa urmez un curs de apicultura. Acesta a durat aproape jumatate de an, din noiembrie pana in aprilie. (Cursul se organizeaza in fiecare an de catre Asociatia crescatorilor de albine si este gratuit in limita locurilor disponibile, aproximativ 300 de persoane. Cursurile se tin in Baneasa, de obicei, joi dupa ora 16.00. La final se da un examen.) Mai greu a fost primavara, cand a trebuit sa pun in practica ceea ce invatasem pana atunci.

Am cumparat sapte stupi – cutia si albine (10 rame cu albine si sapte rame cu puiet). O perioada i-am tinut la vechiul proprietar, aflat la 30 de kilometri de Bucuresti, ca sa invat de la el si la modul practic cum se munceste cu albinele. In plus, mi-a luat ceva vreme sa ingradesc si sa amenajez terenul pe care il aveam la Jilava si unde tin si in ziua de azi stupii”, spune dl. Satmari.

Etapele dezvoltarii. Cand intri in acest domeniu trebuie sa lasi iluziile deoparte. Daca pornesti cu ideea ca s-ar putea sa dai lovitura si dupa un an sau doi, sa ai un castig exceptional, ai pierdut pariul cu apicultura. “M-am dezvoltat progresiv si pe masura propriilor mele puteri. In toamna primului an de activitate ca apicultor am ajuns la 13 stupi, iar peste un an am mai achizitionat 10, pentru ca in 2003 sa ajung la peste 40 de stupi. Dezvoltandu-ma in mod progresiv, astazi am ajuns sa detin 80 de stupi. Toate cele necesare le-am achizitionat in timp.

Intai am luat o centrifuga fara de care nu se poate obtine mierea. Esentiala este partea de lemnarie – ramele, fagurele, tava, sitele prin care se strecoara mierea, bidoanele pentru depozitare”, isi aminteste Robert Satmari.

Totul despre albine
Totul despre albine

Terenul si colaboratorii. In cazul de care vorbim, lucrurile au fost mai simple, deoarece terenul a fost mostenit de la o strabunica, iar proprietarul a avut ideea ca, imediat dupa 1990, sa planteze pomi fructiferi. Costul unui teren situat in afara Bucurestiului, dar nu intr-o zona rezidentiala, nu este foarte mare. Cu cateva sute de euro se pot achizitiona usor 800-1.000 mp. Pentru o buna desfasurare a afacerii mai trebuie inaltat un mic depozit de 15-20 mp. In cazul in care locul de depozitare a stupilor este la distanta de propria locuinta, proprietarul ar trebui sa achizitioneze lacate zdravene si, daca este cazul, sa sudeze toate recipientele din metal, deoarece pentru hoti tentatia este maxima.

Oricat de priceput si de dedicat ai fi nu poti razbi de unul singur in aceasta afacere. Pentru a-ti usura munca exista solutia de a-ti angaja oameni cu ziua, dar varianta cea mai fericita – cel putin in prima faza – o reprezinta implicarea familiei: “Mi-am ales ca si colaboratori membri ai familiei. Este mai sigur si mai putin costisitor daca procedez in acest fel. De unul singur nu se poate. Sotia a urmat si ea cursul de apicultor. La transportul stupilor si la extrasul mierii ai nevoie de ajutor. Este vorba de extragerea mierii de pe cateva sute de rame.

Cand iti alegi colaboratorii trebuie sa fi sigur ca nu sunt alergici la intepatura de albina, ca nu fac un soc anafilactic. Un om normal rezista pana la 500 de intepaturi de albina, dar exista si oameni, putini, care de la o simpla intepatura intra in stare de soc si pot sa si moara.

De aceea, orice colaborator trebuie sa treaca testul unei intepaturi de albina. In plus, eu am si un alt serviciu, deci am nevoie de oameni de incredere care sa imi suplineasca lipsa”, explica dl Satmari.

 

Spune prietenilor tai: